E’ spittatu li vindegni, po’ si nn’è sciutu,
è llassatu lu “stutiu sua” vacanti e mmutu.
Avia bbuenu ca mancu cchiù s’apria,
ncuna cosa, certu, li šta ssuccitia.
Feci ddummandi, nutizii iu circai,
no nc’eti cchiù spiranza -mi tissara- oramai.
Dd’a lla Porta Piccula, era nnu ritrovu
pi cciunca scia truvandu lu pilu intr’a ll’ovu.
pi cciunca scia truvandu lu pilu intr’a ll’ovu.
Ti tuttu si parlava, pulitaca, culacchi,
Francu ppicciava fuecu e po’ azava tacchi.
Ti bburracu si faciunu sera e mmatina
turnei, no ssi paiava nienti, ddò “Farina”.
turnei, no ssi paiava nienti, ddò “Farina”.
Ssittatu štava cu llu giurnali nanti,
o, cu lla sicaretta, l’acchiavi già ddà nnanti.
Ti luntanu si sintia ca štrulicava,
sicuru, cu ncununu si la šta ppigghiava.
A cci passava e štuertu salutava
nna crona ti iaštemi no ssi la sparagnava.
Ci era femmana e iddu la sapia,
zittu si štava, la vocca no ss’apria.
Muvia li mani, la capu cutulava,
cu quiddi segni già tuttu ti spiecava.
Ti la Prima Ripubblica era l’amanti,
quandu parlava, parlava cu lli guanti.
Urtumu sociališta si sintia,
“reštu ti Brunu Vorpi, Bbiaggiu e Rrinu mia”,
ticia prisciatu, a cci lu ddummandava,
genti cu lli palli, ca tannu cumandava.
Ntra quera chiazza paria Tunatiellu
c’a ttutti nci sunava nnu sturnellu,
ca ci passavi e nno ieri mmurmuratu
Tunatiellu, ti sicuru, era malatu.
Št’urtimi tiempi štava nnamarutu
pi llu figghiu ca ti Misciagni era partutu,
ca ddò fatiava erunu licinziati
tutti quiri ca no ccucchianu li sciurnati.
Osci, amici e ccunušcenti l’hannu sà truvatu,
no a lla chiazza, a ccasa hannu nchianatu,
“lu štutiu” chiusu, oramai era vacanti
pircè mancava ci lu purtava a nnanti.
Ddò sempri mi firmava, hagghiu passatu
e nnu nnuetucu, ti corpu, m’è pigghiatu,
mi šta ffirmava, nišciunu cchiù nci štava,
ma m’è pparutu ca mi šta ssalutava.
Emanuele Castignanò