
La štedda Cumeta
L’atru giurnu, chianu chianu,
šta ggirava ntra Šcaranu
e no sàcciu comu foi
veddi ncielu nnu fanoi;
nnu štiddoni crandi crandi
šta spiava a tutti vandi
e simbrava, comu sia,
s’era spiersu pi lla via.
Ddu bbagliori m’è cicatu
e ccussì m’àggiu ssittatu,
po’ nna vampa m’è curpitu,
m’è štunatu e rimbambitu.
A štu modu cuncirtatu,
nna vucedda m’è parlatu
e m’è dittu: “ssignuria,
si’ ddi quešta massaria?”.
Sini -ticu- cce cumandi?
“Vau acchiandu ti šti vandi
libbertà, paci e amori
ti purtari allu Signori”.
L’àggiu tittu, Štedda mia,
torna puru allu Mmissia,
tilli ca, a štu Paisi,
štamu tutti muerti ccisi.
Tilli comu ticu iu:
Libbertà no parturiu
Paci no nn’è mai figghiata,
Amori s’è, ormai, štaggiata.
Tilli puru allu Mmamminu
cu ndi uarda ti vicinu
ca parlandu cu dicenza,
no nc’è nuddu ca ndi penza.
Pi Natali è rištata
solamenti nna calata
ti orgogliu ntussicatu,
li suspiru suffucatu;
ti punioni e di crianza,
senza mancu la spiranza
cu lassamu pi lli fili
nnu Paisi cchiù civili.
(Catone Tersonio)